Rar ai ocazia sa intalnesti oameni cu adevarat frumosi, iar cand zic frumosi, nu ma refer la aspectul fizic, ci la aspectul sufletului, la oamenii cu acea sclipire interioara care, atunci cand iti vorbesc, te captiveaza intru totul.
Am intalnit recent o persoana, care a intrat in vorba cu noi in drum spre casa. Urcasem in microbuz destul de devreme, insa am decis sa alegem locurile din spate pentru a putea sta toti trei impreuna – eram eu cu parintii mei. Microbuzul s-a umplut destul repede, era seara si toata lumea se imbulzea sa prinda un loc, in afara de o persoana care a facut un gest dragut si i-a cedat locul unei doamne mai in varsta, dupa care a pornit spre capatul microbuzului, unde ne aflam noi.
Chiar de la inceput mi s-a parut ca tanarul parea destul dornic sa impartaseasca ceva, iar dupa cativa km de drum, si-a luat inima in dinti si a inceput sa ne vorbeasca. Ne-a povestit despre ziua lui, fusese sa isi viziteze mama bolnava, la Cluj si ca in momentul de fata se indrepta catre satul unde am copilarit (nu i-am spus asta), unde locuia el acum, plecat fiind de pe meleagurile Clujului de cativa ani buni.
Terminase liceul de muzica in Cluj, perioada a vietii pe care a iubit-o cel mai mult, unde de dimineata pana seara avea un acoperis deasupra capului si caldura, iar tot ce trebuia sa faca era sa invete. Traise multi ani de zile pe strada, cantand la flaut, iar cele mai frumoase zile ale sale erau cand cate-o persoana cumsecase il mai primea in casa – sa faca un dus…
Iata ca, intr-una din aceste dati, avusese norocul sa dea peste o doamna mai in varsta, care fusese la viata ei profesoara de japoneza. Dansa, bucuroasa ca mai are cu cine schimba o vorba, ii tot povestea una-alta despre cultura lor. Tanarul a fost atat de fascinat de asta incat, cu putinii bani pe care ii avea, a inceput sa se documenteze si mai mult despre traditiile lor, ajungand chiar sa se indragosteasca de unul dintre elementele de baza ale culturii japoneze, mai exact: kimono-ul.
Ne-a povestit cu atata fascinatie despre cum sunt ele croite, istoria lor, tipurile de materiale folosite, cusaturile specifice – il vedeam cand descria aceste materiale cum, efectiv, le simte.. Ne mai spunea ca se simte atat de norocos ca a gasit in casa, in care s-a mutat, o masina veche de cusut, pe care a reparat-o, si o poate acum folosi sa croiasca fel de fel de articole vestimentare sau de decor; in final ne-a dezvaluit ca visul lui maret este sa urce pe o scena, cantand la flaut si imbracat intr-un kimono facut de el..
Entuziasmul si claritatea cu care ne povestea, te faceau pur si simplu sa iti imaginezi vizual tot ceea ce zicea.. traiam si simteam odata cu el.. Au fost cele mai intense 40 de minute de calatorie din viata mea…
