A trecut ceva timp de când suntem tot în aceeași situație, ziua de ieri e ziua de azi, dar e și ziua de mâine (is this a rewind?). Cu toții așteptăm un semn că în următoarea zi va fi mai bine, că ne îndreptăm înspre ceva mai bun, că cineva va veni cu o soluție iar acest coșmar se va încheia. Au trecut mai bine de 6 luni de când stăm majoritar în casă și, la cum evoluează lucrurile, se va face cel mai probabil un an, dar asta e o realitate pe care toată lumea o percepe…

Conștientizează-ți sentimentele

Dar ce se întâmplă cu realitatea noastră personală? Cum te simți tu ca individ care nu ești auzit sau care poate nu îți faci publică realitatea? Nu e o întrebare la care trebuie să-mi răspunzi mie, dar este un răspuns cu care îți ești dator ție!

Ai la fel de multă grijă de tine în această perioadă, ca înainte? Te poți concentra la fel de bine asupra lucrurilor pe care le faci? Continui să duci un stil de viață la fel de activ? (#TakeCare)

Probabil că răspunsul cel mai frecvent va fi “NU”, iar asta nu se întâmplă pentru că nu vrem asta, ci datorită faptului că majoritatea am ajuns să simțim o oarecare anxietate. Și, din păcate, nu doar noi (eu, tu) o simțim, ci toți, inclusiv copiii noștri, frații noștri, părinții noștri, bunicii noștri, toate persoanele care au fost scoase din elementul lor, toate persoanele care nu știu ce va fi mâine.. sau știu că va fi la fel.

Lumea în general nu se prea gândește la copii, poate cred că ei nu percep aceste schimbări, dar ei sunt cei a căror dezvoltare a fost stagnată. Sper foarte mult că atât părinții, cât și profesorii să își dea seama de acest lucru și să încerce să îi ajute. Citisem ieri un articol în care scria că Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere spor pentru profesorii care predau online, spor de toxicitate pentru că stau în fața calculatorului.. Dar copiii? Nu stau și ei cumva poate chiar mai multe ore în fața calculatorului (5-6 ore zilnic pe scaun doar ca să participe la ore online, plus încă alte ++++ ore pentru teme și pentru socializare)? And can we blame them for playing or socializing online? E probabil singurul lor moment de bucurie din acea zi atunci când ajung să se joace online sau să povestească cu colegii sau cu prietenii lor. Dar cum îi putem ajuta să nu ajungă o generație de oameni sedentari?

You are not alone

Totul ar trebui să înceapă de la noi, să ne regăsim motivația și dorința de a ne readapta cu mai mult succes la această situație. Cu toții suferim și ne simțim ca și cum am pierdut ceva în toată această perioadă, dar, cu puțină încăpățânare, poate reușim să și construim ceva…

Te invit să meditezi și să reflectezi asupra sentimentelor pe care le ai în acest moment, acum și aici, în această perioadă dificilă și îți recomand cu căldură să vorbești despre asta cu cineva apropiat… pentru că nu ești singur!