Trăim într-o lume a exceselor, o lume în care nimic nu ne mai satisface, nimic nu ne mai face fericiți, o lume în care trebuie să ne inventăm noi persona pentru a ne simți parte din societate, pe scurt: o lume plină de zgomot.

Rețelele sociale au devenit un adevărat inamic al umanității pentru că datorită lor, oamenii ajung să nu se mai bucure de nimic, tânjind în permanență la ce au alții și la viețile false și de fațadă care sunt expuse în mediul online. Suntem permanent bombardați postări care mai de care mai influente, care au ca singur scop faptul că vor să ne vândă ceva.

Digital illustrations portfolio – Adrian Serghie

Avem acces la prea multă informație pentru că suntem conectați la prea multe persoane și urmărim prea multe păreri, iar cum spunea autorul Cal Newport, în cartea sa, Minimalism digital: oamenii nu sunt făcuți să fie conectați permanent.

În plus de asta, nu suntem făcuți să avem cercuri de mii de prieteni, pentru că hai să fim serioși, cred că putem număra pe degete persoanele care contează cu adevărat pentru noi și cu care ținem legătura.

Și, la fel de bine, știm că este mult mai important să discuți personal cu cei la care ții cu adevărat, nu prin mesaje sau emoticoane, ci prin viu grai pentru a simți cu adevărat conexiunea, chiar dacă asta se întâmplă doar telefonic (pentru că covid).

Suntem expuși la prea mult zgomot

Tot acest zgomot inutil ajunge să ne afecteze pe termen lung, pentru că ajungem să nu ne mai putem concentra la nimic, să nu mai fim în stare să luăm decizii și să nu mai fim prezenți atunci când contează, deoarece suntem în permanență distrași de telefoane și de acel ”wormhole” în care intrăm atunci când deschidem o aplicație care își actualizează news feed-ul non-stop.

Practic, am putea petrece o zi întreagă pe aceste rețele, fiind în continuu bombardați cu ceva nou, irelevant pentru noi, dar nou, ceea îi oferă creierului nostru efectul de ”wow” instantaneu. Și toată lumea se chinuie să creeze postări cât mai wow, marile companii plătesc așa numiții influenceri să ne facă să petrecem cât mai mult timp pe rețelele sociale pentru a ne putea bombarda cu reclama la produsul X or produsul Y la care tocmai i-a făcut review persoana Z. Aceste postări din social media sunt exact ca acele pagini întregi de reclame din reviste, pe care tu crezi că o achiziționezi pentru articole, dar de fapt plătești să vezi mai multe reclame.

Momente de singurătate

Tot aici, în cartea sa, autorul explică prin multe exemple cât de important este să ne oferim puțin răgaz și să ne deconectăm complet de toate aceste ”voci” din social media și nu numai, și să petrecem mai mult timp cu noi înșine, făcând activității precum plimbări în natură, sport în aer liber, meditație, scris în jurnal sau chiar muncă fizică în jurul casei, orice activitate care te ajută să te deconectezi de la tot zgomotul din jur, pentru a avea momente în care poți gândi liber, fără să fii influențat de alții.

Social media detox
Minimalism digital

Ca alte sfaturi, scriitorul ne invită la un exercițiu de autocontrol prin care propune o detoxifiere digitală, care presupune să nu mai folosești nicio rețea de socializare de care te-ai putea lipsi în viața de zi cu zi, timp de o lună. Scopul acestui exercițiu este să îți dai seama cât timp pierdeai de fapt zilnic scrolând pierdut pe Facebook sau Instagram și să încerci să adaugi în această nouă fereastră de timp activități pe care ai fi vrut altădată să le faci, dar te plângeai că nu ai timp: timp liber de calitate.

În cercetările sale pentru această carte, autorul a lansat provocarea de social media detox, un experiment voluntar la care au participat peste 1500 de oameni, care i-a adus un feedback foarte util, în care participanții relatau cum și-au găsit un nou hobby, au început să petreacă mai mult timp cu familia, au avut idei noi de afaceri, au avut timp să citească diverse cărți, au început să practice un nou sport, etc.

Există totuși cazuri în care nu te poți deconecta cu totul, dar asta nu înseamnă că nu poți reduce excesul. Dacă ai nevoie de social media pentru serviciu sau afacerea ta personală, clar nu poți rupe de tot contactul, însă o variantă ar fi să le folosești strict ca instrumente de lucru, pe care le accesezi de pe laptop, computer și nu de pe telefonul personal pentru a cădea din nou în buclă.

Sfatul autorului este chiar să îți ștergi aceste aplicații de social media timp de o lună pentru a nu fi tentat să le tot accesezi, iar mai apoi după aceste 30 de zile poți lua decizia să le introduci treptat înapoi, dar să le folosești într-un mod mai conștient.

Să nu uităm însă că scopul acestei cărți este să ne relateze experiența altor persoane și să ne dea sfaturi legate despre cum să trăiești mai intenționat, fără să îți lași timpul furat de activități care poate nu și-ar găsi neapărat rostul în viața ta.

Nu trebuie luat totul ad litteram, dar e bine să mai auzi, din când în când, o idee nouă sau o întrebare pe care poate nu ți-ai pus-o.

Dacă scopul tău, de exemplu, este doar să îți reduci timpul petrecut în aceste aplicații, poți să îl limitezi din setări, folosind Screen time (iPhone) sau omologul ei din Android. Acolo poți seta timpul maxim pe care vrei să îl petreci într-o anumită aplicație sau într-un anumit grup de aplicații, iar odată ce acest timp a expirat, vei fi notificat, iar aplicația va deveni inaccesibilă (se poate debloca, bineînțeles, dar măcar îți atrage atenția că ai pierdut atâta timp). În facultate, de exemplu, mai ales în timpul sesiunii, foloseam o extensie pentru Google Chrome care îmi bloca aceste site-uri pentru câteva ore, ca să mă pot concentra pe învățat.

Sunt conștientă că multă lume nu vede social media-ul ca pe o problemă, iar această carte poate nu e relevantă pentru toată lumea, dar pentru cei interesați, vă invit să o descoperiți!

en_US
Menu