Vreau să încep prin a vă ura an nou fericit tuturor! Pentru noi este deja! În urmă cu 2 luni s-a născut minunea noastră de băiețel, Enea (E-NE-A).

2023 este pentru noi anul în care învățăm, alături de el, cu pași mici, ce înseamnă să fim cu adevărat o familie. Un an în care aparent totul se schimbă, în care pe primul loc este familia și oamenii noștri cei mai apropiați, care s-au mai împuținat recent.

Adevărul este că atunci când viața ta se schimbă, vezi și cu cine rămâi lângă tine. Există prieteni adevărați și prieteni de circumstanță, care sunt lângă tine atâta timp cât le convin activitățile pe care le aveți împreună, dar odată ce activitățile voastre nu au mai coincis, vor trece mai departe.

Dar, cum spuneam, e un an al schimbărilor pentru noi, un an în care abia așteptăm să descoperim micile aventuri ale puiuțului nostru.

Dacă până acum vă vorbeam despre organizare, productivitate, etc, acum aș șterge totul cu buretele pentru că, de multe ori, pot să spun sincer că nu știu nici măcar în ce zi suntem, iar cu vremea de afară e cam greu să zici și în ce anotimp suntem. 😅

Însă ceva a rămas constant, iar aceasta este motivația. Motivația de a fi oameni buni, adevărați și de a crește, cât de bine putem, omuleț de lângă noi. Chiar dacă de multe ori pierdem noțiunea timpului, printre nopți nedormite și colici, ne străduim să fim cea mai bună versiune a noastră, ba chiar, să o îmbunătățim. Îi suntem datori cu asta!

Bine ai venit pe lume, micuțule Enea! Vrem să o facem cât mai frumoasă pentru tine!

Te iubim,

mami și tati!

en_US
Menu