Am primit această carte de ziua mea, acum 4 ani și de atunci stă cuminte în bibliotecă, am ezitat până astăzi să o deschid, pentru că pur și simplu titlul ei mă intriga. Iar acum că am deschis-o, se pare că și autoarea, Brene Brown e la fel de intrigată de subiect. Așa că, de ce am ales această carte? Nu am vrut, sincer. Dar am ales-o pentru că e un subiect pe care l-am evitat.
Vulnerabilitatea așa cum o percepem mai toți, e ceva ce nu ne-o dorim, nu vrem să fim vulnerabili, nu vrem să ne lăsăm mâncați de vii, nu vrem să mergem nepregătiți undeva. Doar gândul că trebuie să mă prezint sau să fac ceva pentru care nu m-am pregătit în prealabil, mă îngrozește.. Chiar povesteam legat de acest subiect cu soțul meu și îi spuneam că dacă vreodată o să mă apuc de școala moto, trebuie să mă învețe măcar cum să schimb vitezele, înainte să încep.
Această carte vorbește despre vulnerabilitate, dintr-un alt punct de vedere, însă. La fel cum spune autoarea, vulnerabilitatea nu este un lucru rău sau bun, este pur și simplu ceva esențial, care ne face oameni, un lucru fără de care nu ne-am putea bucura de viață, sau cum spunea ea, nu am putea trăi din plin și autentic. Ba chiar mai mult, fiind ceva inevitabil, ne ridică întrebarea despre cum ne vom comporta în momentele de incertitudine, risc sau expunere emoțională.
Rușinea
Un alt subiect important abordat în această carte este tema rușinii – mai exact, ce vor crede alții despre noi dacă facem sau nu cutare lucru. Aici, la fel ca și în coaching sunt menționate credințele limitative cu care creștem, care de multe ori ne blochează să ne descoperim adevăratul nostru potențial și ne știrbește curajul de face lucruri noi / cu adevărat importante în evoluția noastră doar din cauza temei / rușinii de ce vor zice alții:
“Sentimentul propriei valori ne inspiră să fim vulnerabili, să nu ezităm a le împărtăși celorlalți ceea ce am creat și să perseverăm. Rușinea ne transformă în oameni meschini, plini de resentimente și temători.”
În momentele în care simțim rușinea și suntem copleșiți de diverse emoții, primul mecanism firesc al creierului este cel de auto-apărare: Fight or Flight. Acesta este motivul pentru care majoritatea persoanelor care se simt rușinate ajung să se închidă în ei sau să fugă, dar există și posibilitatea inversă de fight, în care persoana în cauză ajunge să atace alte persoane, pentru a-i face să se simtă cum se simte el. Avem tendința de a-i critica pe ceilalți în domeniile în care suntem noi înșine vulnerabili la rușine, iar deseori ținta noastră sunt persoanele care se descurcă mai rău decât noi în acele domenii.
Rușinea poate provoca, totodată, și alte reacții, precum detașarea emoțională sau ne poate face să recurgem la altfel de mecanisme de a face față vieții, care provoacă o stare de amorțeală, cum ar fi alcool, droguri, etc.
Dacă te regăsești într-una din situațiile menționate mai sus, principalul îndemn este să vorbești despre rușine cu cineva apropiat sau cu un coach / terapeut / cineva în care ai încredere. Vorbind despre asta, partea rațională intră înapoi în joc și poți discuta / descoperii ce te-a deranjat de fapt, care au fost factorii declanșatori și care sunt pașii următori. Ba chiar mai mult, pentru un coach, poate fi un prilej bun să aducă în discuție care sunt valorile tale de bază, după ce te ghidezi în viață, ce fel de om vrei să fii și care sunt nevoile tale.
Care este nevoia ta? Ce te nemulțumește? Ce simți că trebuie îmbunătățit? Acestea sunt doar o parte din întrebările pe care ni le putem adresa în momentele în care simțim nevoia să atacăm altă persoană sau să o criticăm. Primul loc în care ar trebui să ne uităm și să căutăm schimbarea este în adâncul nostru.
Într-unul dintre capitolele finale, este dată ca exemplu următoarea conversație, care mi-a rămas în minte, pentru că am trăit toata viața mea înconjurată de oameni care au genul acesta de abordare, și, care chiar dacă la un moment dat părea un lucru normal, la care asistam zilnic, a început să mă deranjeze tot mai mult și să nu o mai tolerez la fel de bine.
Băiatul i-a răspuns: “Mereu spui că, atunci când mai mulți oameni se adună laolaltă și vorbesc de rău pe cineva, doar din cauză că este altfel decât ei, înseamnă probabil că sunt nemulțumiți de ei înșiși. Ai spus că, atunci când ești mulțumit de tine însuți, nu spui lucruri rele despre alții.”
Și da, este un lucru la care se poate lucra, indiferent de vârstă, dacă ești deschis să faci această schimbare.
Recunoștința
Practica recunoștinței este des întâlnită în sfera cărților de dezvoltare personală, însă aici autoarea vine cu o nouă perspectivă pentru a contracara cultura nemulțumirii sau cazurile în care simțim că nu ne mai putem aprecia micile bucurii ale vieții.
Asta se întâmplă tocmai pentru că, spune ea, avem o armură împotriva vulnerabilității și în loc să ne oprim și să ne bucurăm de momentele cu adevărat speciale, trecem peste gândindu-ne la ce nu merge bine sau făcându-ne diverse scenarii negative în cap.
Pentru a putea fi mai prezenți și pentru a încerca să ne bucurăm mai mult de viață, recomandarea ar fi să practicăm recunoștința, prin diversele forme care există: un jurnal al recunoștinței, o mantră pe care să o rostim în momentele respective, etc.
Așadar, în momentele în care ceva bun se întâmplă, în loc să ne gândim că nu merităm asta sau să ne gândim că sigur ceva rău urmează să se întâmple, am putea încerca să fim, pur și simplu, recunoscători și chiar să le-o spunem cu voce tare celor apropiați.
Perfecționismul
Până nu de mult, personal, nu consideram că perfecționismul e ceva rău, asta pentru că îl asociam cu treaba bine făcută, însă dus la extreme, poate fi extrem de nociv, pentru că nu vom fi niciodată mulțumiți.
Obsesia de a face totul perfect (ceea ce nu există) te poate chiar bloca într-un loc, deoarece nu vei fi niciodată pregătit să faci pasul următor ( fie crezi că ceva poate fi îmbunătățit și eziți să îl predai mai departe, fie consideri că vei fi judecat pentru că nu se ridică la nivelul așteptărilor altor persoane – teama de a fi judecat, etc.).
La fel cum spune autoarea, “O plimbare de 20 de minute, pe care o fac, este mai bună decât o alergare de 7 km, pe care n-o fac. O carte imperfectă pe care o public este mai bună decât perfectă, care rămâne în calculatorul meu.”. La ce se referă aici cel mai mult este faptul că avem nevoie de curaj să facem anumite lucruri și să ne expunem, dar în același timp, avem nevoie de compasiune față de noi înșine.
“Inovația, creativitatea și schimbarea se nasc din vulnerabilitate.”
Acest citat ne spune două lucruri importante:
- Pentru a putea fi creativi / inovativi, etc., renunțarea la perfecționism este esențială. Progresul vine din faptul că ne permitem să greșim și totodată din faptul că ne permitem să învățăm din aceste greșeli.
- A ne dori să fim mai buni, nu e tot una cu perfecționismul. Tocmai faptul că te dezvolți și înveți din greșelile pe care le faci, este definiția progresului, iar toate astea se nasc din faptul că ne permitem nouă să fim vulnerabili și curajoși.
Parenting
În ultimul capitol al cărții, autoarea vorbește despre “parenting” dintr-o poziție de vulnerabilitate.
Aici cel mai mult se pune accentul pe ideea: “Lead by example”:
“Ceea ce suntem îl învață mai mult pe copil decât ceea ce îi spunem, așadar trebuie să fim așa cum ne-am dori să devină copiii noștri.”
Ideal ar fi să încercăm să creem un cadru care:
- să le permită să descopere siguri lucrurile, adică să fie imperfecți și vulnerabili,
- să le ofere siguranță și non-judecată, adică să nu se teamă să discute cu noi,
- Să le ofere sentimentul de apartenență și iubire necondiționată, indiferent de ce greșeli fac sau ce rezultate au;
și în care:
- să aibă curaj să experimenteze,
- să aibă sentimentul propriei valori, care nu este condiționat de o notă proastă sau o respingere din exterior.
Și totodată, să fie un un cadru în care competiția, comparațiile cu alte persoane sau shaming-ul, de orice fel, să nu existe, pentru că dacă le provocăm rușine față de ei, riscăm să îi pierdem, riscăm să se închidă în ei. Dorința noastră (a mea cel puțin) este ca ei să devină oameni curajoși, dornici să descopere lumea și să trăiască o viață cât mai împlinită și cu sens – a mindful journey.
Ce mi-a plăcut mie la carte?
Overall, simt că am rezonat destul de mult cu subiectele abordate, mai ales când vine vorba despre cât de important este să schimbăm modul de gândire critic și să încercă să eliminăm “nevoia” de a-i face pe alții de rușine pentru a ne simți noi mai bine.
Legătura cu coachingul
Pentru a face acum o paralelă cu lumea coaching-ului, la fel ca această carte, coachingul este o modalitate de a provoca felul în care clientul gândește, prin care să scoți la iveală patern-urile, ideile preconcepute sau credințele limitative cu care acesta a crescut, pentru a putea trece prin ele având ca scop final eliminarea blocajelor și generarea de noi idei sau acțiuni.
Coachingul înseamnă atât schimbare în gândire, dar și în fapte.
Dacă ești interesat să experimentezi o sesiune de coaching gratuită, te aștept cu drag.
Te poți programa folosind acest formular.