Draga mamă,

Noi femeile avem multe roluri pe parcursul vieții noastre sau, ca să folosesc o expresie care îmi place mult, purtăm multe pălării.

Începem prin a fi fiice, prietene, iubite, soții, ne preocupăm de casă, de carieră, de cei din jurul nostru, însă rolul cel mai radical și life-changing este atunci când devenim mame. 

Atunci viața noastră se schimbă total. Primim în grijă o nouă viață extrem de fragilă și dependentă de noi, de care trebuie să avem grijă zi și noapte, iar brusc toate prioritățile noastre se schimbă. 

Dintr-o dată tot ce contează este ca acel suflețel care în puțin timp ne va zice “mama”, ne va striga ori de câte ori va avea nevoie de ceva sau va vrea să împărtășească ceva cu noi. Iar noi vom fi lângă el la fiecare pas, la fiecare curiozitate, la fiecare treaptă urcată sau coborâtă (de 100 de ori), vom fi acolo și când va trece prin răceli sau alte supărări, iubindu-l (sau iubindu-i) necondiționat, pe scurt, VOM FI MEREU ACOLO.

Ce se întâmplă însă cu noi în toată această aventură? Unde rămânem noi ca femei? Unde rămân preocupările și plăcerile noastre de odinioară? Cum facem să nu ne pierdem pe noi în acest proces?

„Dacă mami e bine și bebe e bine!”

În primul rând trebuie să continuăm să avem grijă de noi, să mâncăm corespunzător, să ne hidratăm ++ (mai ales dacă alăptăm), să facem mișcare și nu în ultimul rând, să ne odihnim. 

Pe urmă dragă mamă, întreabă-te ce nevoi ai? 

  • Ce simți că ai nevoie să faci? 
  • De ce îți este dor? 
  • Ce activități te fac să te simți împlinită și plină de viață? 
  • Ce îți aduce satisfacție? 
  • Cu ce poți începe chiar de astăzi? 
  • Cum poți să introduci asta în rutina ta?

Am dat recent peste citatul: „Don’t throw any of yourself away.” care amplifică ideea că suntem ființe complexe și avem nevoie să facem în continuare ceea ce ne definește pe noi ca persoane. 

Fiecare etapă din viața unui nou născut vine la pachet cu provocările ei, ceea ce înseamnă că vom fi de multe ori la limită. Avem voie și nevoie de o pauză, avem nevoie să ne odihnim, avem nevoie să ne detașăm uneori, să facem ceva pentru noi și, nu în ultimul rând, avem voie să cerem ajutor – it takes a village to raise a child. 

Invitație

Pentru că vrem să vă fie bine, atât ție, cât și bebelușului, te invităm la un eveniment dedicat mămicilor și viitoarelor mămici, organizat de Clinica Integro

Ia-ți un moment pentru tine și descoperă sfaturi valoroase pentru o recuperare armonioasă. Explorează soluții practice și recomandări esențiale pentru un start echilibrat în noua ta viață de mămică!

Aici vei descoperi informații despre:

✅ Recuperarea fizică post-partum – sfaturi esențiale de la specialiști
✅ Impactul nașterii asupra corpului tău și cum să-l ajuți să se refacă
✅ Reeducarea perineală – exerciții și soluții pentru sănătatea intimă
✅ Testări genetice relevante pentru sănătatea ta și a bebelușului
✅ Sfaturile unui pediatru privind primele zile/săptămâni de viață ale copilașului tău.

Speakeri invitați:

⭐ Dr. Cristina Blaga – medic primar obstetrică ginecologie
⭐ Dr. Ana Purel – medic specialist pediatrie
⭐ Dr. Cristina Ivan – medic specialist urologie
⭐ KT. Simona Ramascanu

Sponsori & parteneri:

✨ Ommia Skincare
✨ Nadiniere
✨ Sole
✨ Petit-Bebe 
✨ Chicco
✨ Salonul Headline Studio Academy
✨ Enroush

Te așteptăm să descoperi cum să ai grijă de tine în această nouă etapă a vieții tale! 🤱💙

Your coach,
Mădălina Tarcea x Clinica Integro

ro_RO
× Trimite mesaj